Vernisajul celei de-a 54-a ediții a Expoziției Naționale de Artă Naivă

Autor: Cristina Stanciu
Publicat la: 31/10/2022

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a participat la vernisajul celei de-a 54-a ediții a Expoziției Naționale de Artă Naivă, găzduită de Muzeul Județean Argeș.

Evenimentul este unul dintre cele mai importante din țară, Piteștiul fiind considerat de peste 30 de ani o adevărată capitală a artei naive românești.

"Expoziția Națională de Artă Naivă nu este doar un eveniment cultural obișnuit, ci unul devenit o tradiție, care se desfășoară neîntrerupt de peste o jumătate de secol.

Nici măcar pandemia nu a întrerupt seria vernisajelor, acestea desfășurându-se online. Pictura naivă este un domeniu care place atât ochiului, dar și sufletului. Aici mă refer nu doar la culorile vii și la detaliile vesele, ci și la spiritul viu și voioșia redată în aceste opere. Transmit acel optimism de care avem nevoie în această perioadă. Consiliul Județean Argeș a manifestat constant o deschidere către toate acțiunile organizate de Muzeul Județean Argeș. Mult succes în continuare!” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.  

Expoziția va putea fi vizitată, timp de două luni, de luni până duminică, între orele 09.00-19.00.

Ultimele articole din categoria Actualitate