Viceprimarul unei comune din Argeș a fost REȚINUT pentru 24 de ore
Viceprimarul comunei Ciomăgești, Cristian Georgescu a fost ieri, reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor.
Se pare că viceprimarul ar fi ajuns în arest în urma unui conflict mai vechi pe care l-ar fi avut în cadrul Primăriei, un angajat fiind cel care l-a denunțat. Se pare că adevăratul motiv ar fi fost acela că viceprimarul ar fi vrut să îl concedieze, iar acesta, drept răzbunare ar fi declarat, spun surse, că l-ar fi influențat sa facă anumite declarații. Urmează ca polițiștii și magistrații sa stabilească dacă acuzațiile sunt adevărate.
"În ziua de 18 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu, au continuat cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor.
Din cercetări a rezultat că, începând cu luna noiembrie 2024, un bărbat de 32 de ani, din comuna Ciomăgești, ar fi exercitat în mod repetat presiuni asupra unui bărbat de 48 de ani, din aceeași localitate, prin acte de intimidare și amenințări, încercând să îl determine să își retragă declarațiile date în calitate de martor, într-un alt dosar penal, având ca obiect o infracțiune de furt calificat.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul poliției în baza unui mandat de aducere, iar după finalizarea activităților, s-a dispus reținerea sa pentru 24 de ore.
În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, conform prevederilor legale.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunii.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală.
De asemenea, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei",transmit reprezentanții IPJ Argeș.
UPDATE!
Viceprimarul comunei Ciomăgești a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile!
"Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, fata de bărbatul de 32 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor", au comunicat reprezentanții IPJ Argeș.