Vremea se schimbă RADICAL! Un vortex polar lovește România!

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 26/09/2025

Toamna aduce o schimbare bruscă de vreme în România: temperaturile au coborât sub valorile normale pentru sfârșitul lunii septembrie, iar în zonele montane sunt așteptate primele precipitații mixte și chiar ninsori. Fenomenul este influențat de activitatea vortexului polar – un sistem atmosferic specific sezonului rece, care începe să se formeze la Polul Nord.

„Vortexul polar este o formațiune atmosferică caracterizată prin presiuni și temperaturi scăzute, specifică latitudinilor înalte (zone polare). Fenomenul se manifestă atât în emisfera nordică, cât și în cea sudică, însă pe noi ne interesează, în special, ce se întâmplă la Polul Nord, acolo unde, pe măsură ce avansăm spre iarnă, începe să se contureze această formațiune specifică sezonului. (evoluția vortexului de la Polul Nord se intensifică odată cu apropierea sezonului rece) În jurul acestei zone de presiune scăzută și aer arctic (mase de aer foarte rece) se formează un brâu de vânturi puternice, de aici și denumirea de vortex. Acești curenți atmosferici au rolul de a menține aerul cât mai rece în zona polară, însă viteza lor este variabilă. Există perioade în care viteza vântului este mai mică (vortexul slăbește) decât media firească a sezonului rece și atunci lasă posibilitatea masei de aer foarte rece să coboare spre latitudini mai sudice. Vortex puternic înseamnă menținerea masei de aer foarte rece la latitudinile polare. Dacă această situație se întâmplă în sezonul rece, atunci este posibil ca, în zona României, să avem o iarnă cu temperaturi mai blânde decât este normal. Acest fenomen a fost observat frecvent în sezoanele reci din anii trecuți. Pe de altă parte, în sezoanele de tranziție, de la toamnă la iarnă și de la iarnă la primăvară, presiunea vortexul polar tinde să slăbească și atunci se formează condiții prielnice ca aerul foarte rece să coboare mult spre sud și să favorizeze o vreme mai severă. ”, a explicat pentru Digi24 Florinela Georgescu, director la Administrația Națională de Meteorologie (ANM)

Ultimele articole din categoria Actualitate